Mănăstirea Voroneț este o ctitorie al lui Ștefan cel Mare, construită în 1488.
Biserica mănăstirii, cu hramul Sfântului Gheorghe, face parte din seria bisericilor cu picturi exterioare, fiind cunoscută în toată lumea prin fresca sa exepțională, cu sute de figuri bine păstrate. Pigmentul “albastru de Voroneț” conferă o particularitate întregii lucrări picturale, care se remarcă printr-o frumusețe tulburătoare.
Știați că..
-Biserica Mănăstirii Voroneţ este supranumită „Capela Sixtină a Estului”? Fresca „Judecății de Apoi” de pe faţada de vest este cea care a inspirat această comparație.
-Istoria Mănăstirii Voroneţ se leagă de numele pustnicului Daniil Sihastrul, care și-a petrecut la mănăstire ultimii 26 de ani din viaţă, fiind înmormântat aici. Daniil Sihastru a fost canonizat în 1992 şi a devenit Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul.
Mănăstirea a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial Cultural și Natural (UNESCO).