Cernăuți este un oraș românesc din nordul Moldovei (Bucovina), aflat astăzi în Ucraina. Fondarea orasului îi este atribuită domnitorului moldovean Alexandru cel Bun, care a acordat niște privilegii locuitorilor din Cernăuți în anul 1408. Acesta este considerat a fi anul nașterii orașului.
Dezvoltarea orașului este legată de perioada de ocupație austriacă (1775-1918), când autoritățile au încercat să diminueze importanța Sucevei (fostă reședință domnească, legată de numele marilor domnitori ai Moldovei: Ștefan cel Mare, Petru Musat), investind în economia Cernăuților. Orașul a fost populat cu coloniști germani, polonezi, evrei; au fost edificate importante instituții, printre care și Universitatea din Cernăuți, renumită în tot Imperiul Habsburgic.
Dar fibra românească din Bucovina nu s-a pierdut, românii luptând de secole pentru recunoașterea drepturilor lor naționale și pentru revenirea la Patria-mamă. Astfel, la 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, prezidat de Iancu Flondor, a votat unirea provinciei cu Regatul României. Ședința a avut loc în palatul mitropolitan, unde astăzi se află Universitatea din Cernăuți.
Știați că…
-Mare poet Mihai Eminescu a făcut liceul la Cernăuți.
-Pentru frumusețea sa arhitecturală și urbanistică, Cernăuți a fost denumit Mica Vienă de pe Prut.